Vlad Groza

Consultant Trainer


Principalele arii de expertiza:
Leadership, Customer Focus, Comunicare Organizationala, Negotiation Skills, Presentation Skills, Time Management, Problem Solving, Team Building

Contact:
vlad.groza@know-team.ro
0745 588 391

 |  |

De cele mai multe ori firea mea analitică este ușor de remarcat, dar apar unele excepții. Una dintre ele se referă la faptul că nu stau pe gânduri dacă meseria de trainer mă face să mă simt împlinit. În primul rând, am mare încredere în beneficiile aduse de training și, totodată, nu concep un job care să nu presupună o interacțiune sporită cu oamenii.

Cum s-a dezvoltat pasiunea care în timp a devenit cariera mea? După ce am absolvit Facultatea de Studii Europene, am continuat cu masteratul în ”Management Performant”, lucru care s-a soldat cu 3 ani în care am activat la catedra de Management. Experiența de predare în universitate a însemnat descoperirea plăcerii de a lucra cu și pentru oameni, dar și cheia spre o bună derulare a relațiilor interumane – empatia. De asemenea, am luat contact și cu mediul privat prin munca în domenii ca: mangement, negociere și vânzări.

De-a lungul anilor petrecuți în Know! am avut plăcerea de a cunoaște și de a lucra alături de Continental Automotive, Emerson, Endava, Mahle, STC, Assa Abloy, msg systems, UberVU, Garmin, Ursus Breweries, Adobe, UMT Software, Faist, UNIQA Reiffeisen Software Service, Eximtur, 3Pillar Global, PITECH+PLUS, Ortec, Nihal Business Services, Sidem, Atos, Home Garden, Recus, Gameloft, Coresystems, MHP și alți clienți Know!

E foarte probabil sa ma auzi spunand:  “Zambeste, viata e frumoasa!”

E putin probabil sa ma auzi spunand:  “Nu am chef de training azi!

Diplome si certificari:

  • Certificat de competenta profesionala pentru ocupatia de Formator, Autoritatea Nationala pentru Calificari din Romania

Clienti

Galerie foto:


Vezi toata echipa Know!